Cele mai bune vinuri românești într-un top realizat de Gault & Millau

20.12.2018
de catre King.ro

România este una dintre țările cu o gamă foarte diversificată de soiuri de vin, astfel că alegerea unei sticle de vin poate deveni dificilă. În momentul în care nu ne putem hotărî ce vin vrem să cumpărăm, putem consulta ghidurile făcute de specialiști.

Gault & Millau a realizat un astfel de ghid în care găsim un top al celor mai bune vinuri românești. Peste 130 de vinuri se regăsesc în acest clasament, realizat în baza unor punctaje care pot da un scor de până la 100 puncte.

Chiar dacă nici un vin românesc nu a obținut punctaj maxim, 20 de vinuri au obținut peste 90 de puncte, ceea ce înseamnă că vinurile românești sunt extrem de apreciate și peste hotare.

Vinurile au fost evaluate de o echipă de trei experți renumiți la nivel internațional – Caroline Gilby (Master of Wine), Isa Ball (Master Sommelier) și Ana Săpungiu (Master of Wine).

”Vinul românesc are un potenţial în care credem şi acesta este motivul pentru care am lansat ghidul de vinuri Gault&Millau pe plan local. Principiile de la care am pornit sunt transparente şi clare: expertiză independentă, neutralitate faţă de interesele comerciale ale pieţei, abordare constructivă, şanse în procesul de evaluare pentru toţi producătorii, indiferent de dimensiunea acestora. Pasul următor după lansare este de a promova vinurile româneşti selectate în ghid şi producătorii acestora atât în România cât şi la nivel internaţional“, declară Raluca Hriţcu şi Ştefan Mortici, co-CEO Gault&Millau România, potrivit Adevarul.

În topul Gault & Millau, cel mai mare punctaj l-a obținut Smerenie, de la Crama Oprișor. E vorba de producția din 2016. Acesta a primit și premul de cel mai bun vin roșu.

Top zece vinuri românești

Cele mai multe vinuri din topul Gault & Millau sunt roșii seci. Mai exact, vorbim de șase astfel de vinuri, dintre care două sunt chiar în top trei. Nici un vin roșu dulce nu se află în top zece.

Cele mai bine clasate vinuri românești sunt:

1. Smerenie de la Crama Oprișor, din 2016 – roșu sec

2. Cvartet de la 7Arts, din 2016 – roșu sec

3. Transylvanian Ice Wine de la Liliac, din 2016 – alb dulce

4. Avincis de la Avincis, din 2017 – alb sec

5. Premium Fume de la Budureasca, din 2017 – alb sec

6. Cuvee Guy de Poix de la S.E.R.V.E. din 2015 – roșu sec

7. Cuvee Charlotte de la S.E.R.V.E. din 2012 – roșu sec

8. Stonewine de la Balla Geza, din 2015 – roșu sec

9. Casa Isărescu Rezerva de la Casa Isărescu, din 2014 – roșu sec

10. Corcova, Dessert de la Corcova, din 2013

Cele mai bune vinuri rose românești

Har de la Dagon Clan din 2017 este cel mai bine clasat vin rose în acest top. Se situează pe poziția 11 și este un vin sec. Următoarele două vinuri rose se clasează pe pozițiile 28 și 29 și sunt tot seci. Acestea sunt Cepari Rose (Cepari) și Anca Maria de la Domeniul Vlădoi.

Cel mai bine clasat (74) vin rose demi-dulce este Nativa de la Domeniile Averești, din 2017. Majoritatea vinurilor rose din top sunt seci.

Cele mai bune vinuri albe românești

În afara celor trei vinuri albe clasate între primele zece, cel mai bine clasate sunt Anima de la Crama Aurelia Vișinescu (2017), Lechburg, de la Lechburg (2017) și Nectar of Transylvania de la Liliac (2016). Primele două sunt seci, iar al treilea este dulce.

Cele mai bune vinuri românești după tipul acestora

În final vom extrage cele mai bune vinuri românești dupa tipul lor. Din păcate, în top nu găsim toate tipurile de vin. Majoritatea sunt roșii seci. Pe locul doi sunt vinurile albe, apoi cele rose, spumante și orange.

Cel mai bun vin roșu sec – Smerenie de la Crama Oprișor (2017)

Cel mai bun vin roșu demi-sec – Elite Wine de la Elite Wine (2017)

Cel mai bun vin alb sec – Avincis de la Avincis (2017)

Cel mai bun vin alb demi-sec – Renatus de la Măcin (2017)

Cel mai bun vin alb dulce – Transylvanian Ice Wine de la Liliac (2016)

Cel mai bun vin alb demi-dulce – Bauer de la Bauer (2017)

Cel mai bun vin rose sec – Har de la Dagon Clan (2017)

Cel mai bun vin rose demi-dulce – Nativa de la Domeniile Averești (2017)

Cel mai bun vin spumant – Rhein Extra Brut Imperial de la Halewood (Chardonnay)

Cel mai bun vin orange – Bauer O.R.A.N.G.E. de la Bauer

Comentarii

Nicio recenzie găsită.

Adaugă o recenzie

Recomandari