Categorii Produse
Brand / Producător
Tip
Pret
Țară de origine
Regiune
Culoare
Volum
Alcool

Blog King

BALLA GEZA

Miniș-o podgorie viticolă renumită din regiunea Aradului, uitată în negura vremii datorită promovării cantităţii în detrimentul calităţii vinurilor. Balla Geza se străduieşte din 1999 ca această podgorie istorică să-şi recâştige renumele pierdut.

Podgoria Aradului pe vremuri, actualmente Podgoria Miniș-Măderat, se află la 26 km distanță de orașul Arad, la poalele Munților Zărandului, în imediata apropiere a râului Mureș. Se întinde pe o lungime de 40 km între localitățile Barațca – Șiria -Mocrea – Șilindia, într-un microclimat oferit pe o parte de râul Mureș și zona muntoasă, pe cealaltă parte.

Condiţiile deosebite ale podgoriei, microclimatul oferit de valea Mureșului, respectiv de înclinația pantelor și rocile vulcanice a formațiunilor de relief precum şi influenţa climei mediteraneene dau naştere unor vinuri roşii închise la culoare, corpolente, cu o eleganță extrasă din rocile vulcanice din zonă. Expunerea pantelor, în mare parte sudică sau sud-vestică, cât și favorabilitatea unor condiții climatice - cum e perioada lungă de vegetație, durata de strălucire a soarelui - oferă condițiile perfecte pentru a produce atât vinurile roșii specifice zonei, cât și vinuri albe sau chiar și vinuri spumante elegante.

Sunt produsi struguri pentru vin pe o suprafață de 120 hectare, pe patru plaiuri din zonă: Păuliș, Covăsânț, Ghioroc și Cuvin, soiurile roșii ocupând 80% din suprafețe. Vinurile Balla Geza au o personalitate specifică, cele roșii sunt intens colorate, plăcut catifelate, fine și fructuoase, pe care își pune amprenta terroirul Minișului. Soiurile autohtone Feteasca Neagră şi Cadarca respectiv cele internaționale Pinot Noir, Merlot, Cabernet Sauvignon, Cabernet Franc le producem prin tehnologii clasice de vinificare urmând conceptul de minimă intervenție, fără drojdii selecționate, la temperatură controlată, urmate de o perioadă de maturare în butoaie mari și o parte în butoaie mici, majoritatea la a doua sau a treia utilizare.

Vinurile albe din soiurile Mustoasă de Măderat, Fetească Regală, Tămâioasă Românească, Riesling de Rhin, Traminer, Pinot Gris, Chardonnay și Sauvignon Blanc, respectiv rosé-ul se obţin prin tehnologii moderne, în tancuri de oțel cu temperatură controlată, pentru a păstra prospețimea și fructuozitatea vinurilor. Chardonnay-ul este maturat în butoaie de stejar pe drojdii fine - sur lie - cu battonage lunar, la fel și Furmintul este maturat o perioadă în butoaie mici.

Vinurile obţinute pe cele 120 hectare de vie, proprietate proprie, se păstrează în pivniţele proprii cu o capacitate de depozitare de 8000 hl, în budane de stejar şi barrique-uri pentru vinuri roşii, iar vinurile albe și rosé se vinifică în tancuri din oţel inoxidabil, cu temperatură controlată. Vinurile cu calităţi deosebite, cum sunt vinurile Stonewine, se lansează după o maturare de doi ani, în butoaie, urmată de o maturare în sticlă cel puțin un an. Vinurile Stonewine sunt vinificate din struguri cultivați la altitudini de 400-500 m, unde stratul de sol fertil nu depăşeşte 20-30 de cm, cu substrat de șist, gresie fisurată, granit, diorit și roci metamorfe.

Balla Geza

1
BALLA GEZA
Sticla - 0.7 L
6999 lei
2
BALLA GEZA
Sticla - 0.75 L
6999 lei
3
BALLA GEZA
Sticla - 0.7 L
5699 lei
4
BALLA GEZA
Sticla - 0.7 L
5699 lei
5
BALLA GEZA
Sticla - 0.75 L
3899 lei
6
BALLA GEZA
Sticla - 0.75 L
3600 lei
7
BALLA GEZA
Sticla - 0.7 L
3200 lei

Recenziile clientilor