Categorii Produse
Brand / Producător
Tip
Țară de origine
Regiune
Culoare
Volum
Alcool

Blog King

DOMENIUL COROANEI SEGARCEA

Domeniul Coroanei Segarcea se întinde peste un terroir binecuvântat, cu sol aspru și soare arzător, ca o îmbinare de înalt caracter uman și natură caldă, generoasă.

Segarcea se află pe paralela 44º numită „paralela vinurilor de calitate”, în partea de sud a României, în regiunea Olteniei, la 25 km S de Craiova și la 70 de km N de Dunăre. Cultura viței de vie este favorizată aici de condițiile pedo-climatice, viile fiind plantate pe ultimele dealuri care se întind înainte de Dunăre, într-un amfiteatru format de fluviu, Carpați și Munții Balcani. Aceste dealuri au constituit în trecut un bazin de mare, din care s-a ridicat un piedestal de calcar, peste care s-a suprapus un strat de cernoziom.

Numărul de cel puțin 1440 ore de strălucire a soarelui în perioada de vegetație (1 aprilie – 31 octombrie) face ca terroir-ul de la Segarcea să fie folosit cu precădere pentru cultivarea soiurilor de struguri negri, fără a defavoriza însă soiurile albe. Suma precipitațiilor anuale se ridică la 565 mm, iar media temperaturilor anuale este de 11ºC. Condițiile ideale de aici au dus la nașterea unor vinuri cu caracter puternic.

Pentru obținerea vinurilor de înaltă calitate, crama Segarcea folosește boabele de struguri din soiurile Fetească Albă, Feteasca Regală, Sauvignon Blanc, Tămâioasă Românească, Merlot și Cabernet Sauvignon, podgoriile ocupând o suprafață de 85 hectare de vie nobilă, șase soiuri de viță de vie, fiind fermentate opt sortimente de vin, împărțite în două game, și anume: Innocentia și Crama Nouă.

În gama Innocentia sunt cuprinse vinuri din soiurile Fetească Regală și Fetească Albă, iar în gama Crama Nouă, vinurile au fost fermentate din soiurile Sauvignon Blanc, Fetească Regală, Merlot Rose și Merlot. Culesul strugurilor se face mecanizat, iar stoarcerea boabelor de struguri copți se face la presiuni mici. După decantarea naturală de 48 de ore, urmează fermentația lentă în cuve de inox, la temperaturi controlate între 16 și 18 grade. După toate aceste metode, se obține un vin alb sec de culoare galben verzui, cu arome bogate de flori de lămâi, mere verzi și caise, cu note lungi de flori albe de salcâm.

Din soiul de struguri Sauvignon Blanc se obțin vinuri albe seci. Aceste vinuri din gama Crama Nouă, sunt pline de viață și foarte echilibrate. Vinul este foarte atractiv și este preferat în general de turiști. In textura vinului se simte mângâierea soarelui, care excită gusturile și predispune la entuziasm. În general, acest soi de vin este de preferat a fi băut vara, ca un aperitiv la mese obișnuite între prieteni. Vinul se potrivește bine cu carne albă de pui, fructe de mare sau chiar pește.

Merlot este un vin roșu corpolent, descris în general ca un vin sec, care se potrivește bine la friptură de porc, miel și rață. De asemenea, se potrivește bine cu paste cu sos de roşii, și în plus, poate fi degustat alături de brânzeturi tari, cum ar fi mimolette, Comte, Cantal și abundență de Beaufort.

Merlot este descris ca un vin roșu corpolent, cu tonuri de condimente, fructe de pădure și plante. În gustul său plăcut se simt note de fructe roșii, mure și prune. In cerul gurii se simte dulce, catifelat, cu o aciditate ușoara și cu taninuri moi, fiind preferat, în general, de femei.

În Tămâioasa Românească se simt arome proaspete și intense de miere și apă de trandafiri, gustul fiind proaspăt, lung și complex. Vinul Tămâioasa Românească se potrivește bine cu cheesecake sau plăcintă cu brânză, putând fi băut cel mai bine in compania apropiaţilor.

Vinul Rose are o culoare plăcută și arome de căpșune coapte. Gustul fructat este amplu și echilibrat cu note intense de zmeură, care te duc cu gândul la o primăvară caldă sau chiar la vară.

Vinuri românești

DOMENIUL SEGARCEA

Combinatia din boabe de struguri dă acestor vinuri o complexitate aromată, cu o structura frumoasa a acizilor, fiind potrivite atât pentru zilele fierbinti ale verii cât și pentru cele mai importante evenimente din viața noastră, în funcție de sortimentele alese.

4999 lei
Momentan Indisponibil
4879 lei 3900 lei
Momentan Indisponibil
4879 lei 3900 lei
Momentan Indisponibil

Recenziile clientilor