Nu exista produse in aceasta sectiune
Crama Veche din centrul comunei Ceptura de Jos, a fost achiziționată în stare de ruină. A fost recondiționată și adusă la viață de creatorul ei Mihail Rotenberg. Strugurii cultivați aici, sunt fermentați pe plaiuri separate, obținându-se astfel vinurile Single Vineyard. Vinul obținut din boabele de struguri roșii sunt fermentate în vase semi-deschise, iar sâmburii sunt menținuți în căciula imersată, eliminând astfel cea mai mare parte de taninuri rele, amare și ierboase. Cu toate că acest procedeu nu este unul industrial și este destul de scump, totuși conferă finețe deosebită licorii lui Bachus, un astfel de vin neputând fi creat în butoaie de inox. Vinul creat la crama Rotenberg nu este agresat de pompe, deoarece, există două beciuri suprapuse, care permit un flux tehnologic gravitațional, iar trecerea vinului din vasele de fermentare în butoaie și în sticle se face sub influența greutăţii proprii. Astfel, este evitată filtrarea mecanică.
Butoaiele din lemn sunt alese astfel încât să nu prezinte fibre albe, permeabile sau carii. Lemnul este călit și învechit o perioadă de cel putin 18 luni în vânt și ploaie, pentru ca seva și o parte din taninii tari să fie eliminate. Pentru crearea anumitor vinuri, butoiul este ars în adâncime, pentru a da un gustul caracteristic vinului Rotenberg. Secretul producătorului este timpul și intensitatea arderii. În funcție de conținutul de tanini și de evoluția sa, vinul Rotenberg este învechit în butoaie noi, timp de 12-24 de luni.
Rotenberg este un producător de vinuri de calitate, realizate tradițional. Vinoteca tip boutique și vița de vie în suprafață de numai 23 de hectare, cea mai mare parte a acesteia fiind plantată cu Merlot, este situată în zona Dealu Mare și este cunoscută pentru producerea vinurilor de înaltă calitate.
Aceste viță de vie are o vechime, în jur de 70 de ani și a crescut pe porfirie, șisturi roșii, ardezie și straturi de piatră acoperite cu cupru. Timpul de macerare, stoarcere, fermentare spontană este scurt, rămânând pe drojdie până în iunie. Terroir se potrivește bine aici cu ardezia, care dă mai multă strălucire și farmec boabelor de struguri. Vinul Rotenberg este purist prin profilul vulcanic, dar este totuși un vin foarte delicios, deoarece arată totul imediat.
Aromă. Se simte aroma de piersică și mandarină în nas și note ușoare de grapefruit și ceai verde.
Gust. Gustul este delicios și dulce fructat. Întregul gust Rotenberg este înconjurat de fructe dulci.
Gastronomie. Se potrivește perfect cu pește și o colecție de sushi cucumber roll, salmon roll, California roll, surimi, salmon maki.
Vinuri românești
Vinurile Rotenberg reprezintă un amestec inedit de arome și mirosuri, corpolent și astrigent. Gustul special este dat de clima caldă în care cresc diferitele soiuri de struguri recoltate pentru producerea vinului.
Nu exista produse in aceasta sectiune
Garanția calității
Peste 50.000 produse in stoc
Suport
comenzi@king.ro / 0749 886 886
Servicii personalizate
Oferte personalizate in functie de client
Retur
Beneficiezi de retur usor si rapid
© 2018-2025 King.ro.
Utilizăm unelte, cum ar fi cookie-urile, pentru a permite servicii și funcționalități esențiale pe site-ul nostru și pentru a colecta date despre modul în care vizitatorii interacționează cu site-ul, produsele și serviciile noastre. Făcând clic pe "Sunt de acord si am peste 18 ani", sunteți de acord cu utilizarea acestor instrumente pentru publicitate, analiză și suport.
Reclame
Măsoară eficiența publicității pentru a ne ajuta să devenim mai relevanți pentru dvs.
Performanţă
Colectează date anonime despre modul în care vizitatorii utilizează site-ul nostru și despre modul în care acestia navigheaza. Folosim acest lucru pentru a ne îmbunătăți produsele, serviciile și experiența utilizatorilor.
Suport
Extinde serviciile interactive, cum ar fi suportul de chat și instrumentele de feedback ale clienților.
Esenţiale
Permite servicii și funcționalități esențiale, inclusiv verificarea identității, continuitatea serviciului și securitatea site-ului. Opt-out nu este disponibil.