Gin&Tonic

Fiecare cocktail are o poveste căreia i se adaugă un element de istorie și romantism cu fiecare înghițitură. Acesta se întâmplă și în cazul gin & tonic, un cocktail din două ingrediente ce se potrivește perfect cu vremea timpurie a verii. Pentru unii, combinația de gin cu apă tonică pare ceva logic, însă originile acestei băuturi pot fi urmărite în India, înainte de 1900, când era folosită ca... un leac pentru malarie. Iată cum s-a întâmplat.

Din Olanda secolului XVI și până în India secolului XIX, "lunga și pe alocuri întunecata istorie a gin-ului începe în Olanda, în secolul al XVI-lea", spune Alfonso Morodo, co-fondator al Gin Mare Mediterranean Gin, deși au fost găsite mențiuni despre precurursorul ginului, "jenever" (termenul olandez pentru ienupăr) în secolul al XIII-lea. Ginul olandez, așa cum era cunoscut, a fost mai târziu perfecționat în Londra, în secolele XVII și XVIII, oferindu-ne acum omniprezentul London Dry Gin, un tip de gin dominat de ienupăr.

Până la începutul anilor 1700, ginul era la modă în Anglia, aproximativ un sfert din gospodării producându-și propriul gin. Curând după asta, popularitatea gin-ului a dus la apariția expresiei "ruina mamei" - întrucât această băutură a fost asociată cu tot felul de probleme, de la crimă și nebunie, la rate de deces mai mari și natalități mai mici în toată țara.

În 1857, Imperiul Britanic a preluat controlul asupra Indiei. În timp ce englezii își croiau drum forțat prin țară, au descoperit că armele lor nu le erau de ajutor în lupta împotriva țânțarilor și a bolii aduse de aceștia - malaria. Lăsată netratată, malaria poate provoca o serie de simptome groaznice, precum febra, frisoane dar și alte simptome asociate gripei.

Popoarele indigene din Peru au descoperit că scoarța copacului sud-american Chichona părea să vindece febra și frisoanele, simptome asociate malariei. În 1817, doi oameni de știință francezi - Pierre-Joseph Pelletier și Joseph-Bienaimé Caventou - au descoperit cum să extragă puternicul compus medical al scoarței, chinina, monetizând rapid descoperirea lor și vânzând-o ca mijloc de a vindeca malaria.

Un deceniu mai târziu, ofițerii britanici aflați sub amenințarea malariei din India, au găsit o modalitate de a face acest medicament mai plăcut la gust. Cum? L-au combinat cu apă, zahăr, lime și gin.

Ginul tonic a salvat mai multe vieți și minți ale englezilor decât toți doctorii din Imperiu.

"Chinina este super amară și este echilibrată de zahăr în apa tonică" spunea scriitorul Camper English într-un interviu. Apa tonică este o apă carbogazoasă cu aromă de chinină... și se pare că este delicioasă cu un strop de gin în ea. Băutura a prins la public, "călătorind" cu britanicii, iar mai târziu, după al doilea război mondial, a ajuns în America, când Schweppes a investit foarte mulți bani promovând această combinație de băuturi - acum ca o băutură casual, mei degrabă decât medicinală. Popularitatea acestui cocktail s-a răspândit rapid în toată America, înainte de a ajunge și în alte țări.

Următoarea etapă importantă în evoluția ginului a avut loc în Barcelona, la începutul anilor 2000 cu explozia ginului tonic spaniol (Spanish Gin Tonic). Dezvoltat în restaurantele premium, acest nou stil de a bea ginul s-a răspândit din Spania în Italia și în mare parte din vestul Europei.

Deci, ce este un gin tonic spaniol? Cu un număr aproape nesfârșit de variații în afara ginului și a tonicului, este de obicei servit într-un pahar de vin, umplut cu gheață și încărcat cu fructe de sezon, completat cu ierburi și mirodenii. Se pare că americanii se confruntă cu o renaștere a gin&tonic-ului - în special cu varianta spaniolă a acestuia - dar modul în care vă bucurați de gin și tonic, vă revine în totalitate.

Iată și o scurtă descriere a principalelor tipuri de gin:

1. “London Dry” este numele unui gin dry (nu foarte dulce), de obicei produs în Marea Britanie, foarte popular în cocktailuri.

2. “Plymouth Gin” trebuie produs efectiv în Plymouth, Anglia și tinde să aibă o aromă mai pământească, datorită rădăcinilor folosite în mixul de arome botanice.

3. “Old Tom” este un gin caracterizat ca o reînviere a unui stil vechi, care istoric este mai dulce (precum Genever-ul) fără a fi însă la fel de corpolent.

4. “Navy Strength” se caracterizează prin concentrația ridicată de alcool, de minim 57%.