Categorii Produse
Brand / Producător
Tip
Pret
Țară de origine
Regiune
Culoare
Volum
Alcool

Blog King

Syrah / Shiraz

Este unul dintre soiurile de struguri negri care castiga teren si in Romania, fiind apreciat la scara larga. Cele mai bune culturi de Shiraz din Romania, si implicit cele mai bune vinuri rosii din acest sortiment, se gasesc in Banat, dar soiul este cultivat pe toata suprafata tarii. Cramele Oprisor, Recas sau Budureasca se afla printre primele care s-au aventurat in producerea vinurilor Syrah, iar acestea sunt extrem de apreciate.

Pe piata poti intalni atat denumirea de Shiraz cat si pe cea de Syrah. Ambele se refera la vinurile produse din acelasi soi de struguri. Denumirile sunt folosite in mare, in functie de tara in care se fac vinurile sau de metoda de vinificare. Spre exemplu, in Franta se foloseste denumirea Syrah, iar in Australia se foloseste cea de Shiraz.

Shiraz sau Syrah este originar din Valea Rhonului dar Australia este una dintre tarile cele mai cunoscute pentru cultivarea acestuia. Soiul a ajuns pe taram australian la inceputul secolului XIX. Franta a ramas una dintre tarile importante pe harta viticulturii mondiale in ceea ce priveste vinurile rosii Syrah.

Solul si climatul din Australia sunt diferite fata de cele din Franta astfel incat se resimte o diferenta intre vinurile Shiraz din cele doua tari. Cele din Franta au o aciditate mai mare, o mineralitate care se pune mai bine in evidenta si o cantitate mai mare de tanini.

In schimb, vinurile din Australia sunt mai fructate, resimtindu-se in ele arome de mure, coacaze sau fine. De asemenea, aroma de ciocolata si accentele condimentate dau nastere unui spectacol de care trebuie sa te bucuri. Vinurile Shiraz din Statele Unite ale Americii sau America de Sud sunt similare cu cele din Australia.

Penfolds Grange este unul dintre cele mai apreciate vinuri Shiraz din Australia. Printre producatorii importanti de vinuri Syrah din Franta se numara Chapoutier si E. Guigal.

Culoarea vinurilor Shiraz este de un rosu puternic, aproape opac, cu usoare tente violet. Gustul acestora ajunge la maturitate la aproximativ 10-15 ani, insa vinurile tinere sunt aproape la fel de placute ca cele care au ajuns la maturitatea deplina.

Desi vinurile rosii Syrah sunt extrem de apreciate, viticultorii au ales sa faca din acest soi de struguri si vinuri rose, foarte apreciate atat pentru gust cat si pentru faptul ca se pot asocia uimitor cu o gama variata de preparate, precum gratarele sau mancarurile picante. Daca vinurile rose Syrah se potrivesc perfect atat cu carnea rosie cat si cu carnea alba, cele rosii Shiraz se potrivesc mai degraba cu fripturile de vita, vanat sau mezeluri. De asemenea, merg si cu branzeturile maturate.

Shiraz / Syrah

Syrah este un vin roșu de masă, sec, cu un minunat buchet floral, ce amintește de fructele negre de pădure, condimente, ciuperci, fum, tutun

1
AURELIA VISINESCU
Sticla - 0.75 L
17849 lei
2
1000 CHIPURI
Sticla - 0.75 L
1.14870 lei
3
CRAMA HISTRIA
Sticla - 0.75 L
5623 lei
4
1000 CHIPURI
Sticla - 0.75 L
5775 lei
5
1000 CHIPURI
Sticla - 0.75 L
1.49940 lei
7
CRAMELE FERDI
Sticla - 0.75 L
29399 lei
8
PURCARI
Sticla - 0.75 L
4998 lei 4934 lei
9
CASAS DEL BOSQUE
Sticla - 0.75 L
10499 lei
10
LACERTA WINERY
Sticla - 0.75 L
9450 lei
11
BUDUREASCA
Sticla - 0.75 L
10695 lei
12
DOMENIUL VLADOI
Sticla - 0.75 L
7664 lei
13
CORCOVA
Sticla - 0.75 L
6900 lei 6825 lei
14
CHEMIN DES PAPES
Sticla - 0.75 L
4998 lei
15
CASTELLO BANFI
Sticla - 1.5 L
61226 lei
16
JP. CHENET
Sticla - 0.75 L
2940 lei
17
DOMENIUL BOGDAN
Sticla - 0.75 L
20230 lei 19949 lei
18
CHEMIN DES PAPES
Sticla - 0.75 L
19367 lei
19
20
VITIS METAMORFOSIS
Sticla - 0.75 L
5500 lei 5145 lei
21
KENDALL JACKSON
Sticla - 0.75 L
13869 lei
22
GIRBOIU
Sticla - 0.75 L
10238 lei
23
JP. CHENET
Sticla - 0.75 L
3332 lei 3207 lei
24
CRAMA BAUER
Sticla - 0.75 L
11130 lei
25
CRAMELE FERDI
Sticla - 0.75 L
17850 lei
26
DOMENIUL BOGDAN
Sticla - 0.75 L
3570 lei 3254 lei
28
CRAMA CEPTURA
Sticla - 0.75 L
2975 lei 2939 lei
29
7ARTS
Sticla - 0.75 L
9974 lei
30
LICORNA
Sticla - 0.75 L
3124 lei
31
VIGNERONS CATALANS
Sticla - 0.75 L
9975 lei
32
VIGNERONS CATALANS
Sticla - 0.75 L
8925 lei
33
1000 CHIPURI
Sticla - 0.75 L
17850 lei
34
1000 CHIPURI
Sticla - 0.75 L
12600 lei
35
DONNAFUGATA
Sticla - 0.75 L
43049 lei
36
CRAMA OPRISOR
Sticla - 0.75 L
4373 lei 4148 lei
37
LACERTA WINERY
Sticla - 0.75 L
8400 lei
38
VALAHORUM
Sticla - 0.75 L
4760 lei 4514 lei
39
DOMENIILE OSTROV
Sticla - 0.75 L
3500 lei 1943 lei
40
CASTELLO BANFI
Sticla - 0.75 L
29363 lei
Pagina
1
/ 2

Recenziile clientilor