Categorii Produse
Brand / Producător
Tip
Pret
Țară de origine
Regiune
Culoare
Volum
Alcool

Blog King

Domeniile Tohani

Ajunși la maturitate deplină și o culoare rubinie spre liliachiu, strugurii de pe Domeniile Tohani, dau un adevărat vin aristocratic. Furnizorii vinului sunt strugurii cu o aromă desăvârșită cu note de coacăze negre, care fac ca gustul vinurilor să fie sublim.

Domeniile Tohani se întind pe circa 7 dealuri cu un climat special și însorit, cu o suprafață cultivată de 365 hectare, podgoria Tohani fiind amplasată la Paralela 45, la fel ca și celebrele podgorii Bordeaux. . Razele generoase ale soarelui fac ca boabele să devină un adevărat nectar. Astfel, boabele de struguri ajung la maturitate cu 14 zile înaintea celorlalte soiuri de struguri. Datorită microclimatului mediteranean, vinurile Tohani au culoare și arome intense, un echilibru organoleptic și o textură rotunjită.

Istoria Domeniile Tohani începe în anul 1773, fiind întotdeauna un loc aparte care a schimbat destine și cursul istoriei, iar acest lucru se datorează Tohanianului care a stat mult timp sub semnul regalității. Astfel, Principele Nicolae al României, a devenit proprietarul acestui domeniu. În cele din urmă principele renunță la tron pentru a-și urma chemarea inimii, pe frumoasa Doletti, fiică a unui moșier din Tohani. După căsătoria cu aleasa inimii lui, pasiunea pentru podgoriile din Tohani nu s-a stins, rămânând vie până în ultima clipă a vieții sale.

Ajungând în vremurile noastre, în anul 2012 Tohani a devenit furnizor al Casei Regale a României. Vinul Domeniile Tohani sunt create cu pasiune din suflet și pentru suflet. Soiurile de struguri care stau la baza creării acestor vinuri sunt Fetească Neagră, Pinot Noir, Cabernet Sauvignon, Merlot, Shiraz, Fetească Albă, Fetească Regală, Tămâioasă Românească, Sauvignon Blanc, Riesling, Chardonnay, Busuioacă de Bohotin.

De-a lungul anilor, vinurile de la Tohani s-au bucurat de o apreciere specială în România şi peste hotare. Toate sunt vinuri create din pasiunea, inspirația și geniul unor oameni care au știu să simtă pământul, via și toate binecuvântările naturale din Dealu Mare, și să le transforme în vinuri vii, în care trăiesc spiritul locului și al oamenilor de la Tohani.

Vinul Wine Chocolate a fost lansat recent în piața autohtonă și aduce o noutate importantă și anume această senzație de ciocolată intensă. Cele două variante de Wine Chocolate, demisec și dulce, sunt un adevarat răsfăț al simțurilor și conduc degustătorul spre arome intense de ciocolată amăruie și cacao. Pentru a ajunge la aceste senzații, enologul cramei, Marin Ion, a folosit struguri recoltați la supracoacere și tipuri speciale de baric (butuoaie de stejar) pentru maturarea vinului.

Arome: Se simt arome de fructe exotice, pline și rotunde, și discret flori de tei, cu note de gutui și polen.

Gust: În general, gustul vinurilor Domeniile Tohani este echilibrat cu arome moderne. Gustul amintește de vară, experimentând o notă senzorială plină și intensă.

Vinuri românești

DOMENIILE TOHANI

Fiecare vin are povestea lui, împletită cu cea a geniului și a pasiunii celor care l-au creat. Acestea oferă o senzație de răcorire, iar la nivel olfactiv scot în relief o combinație unică de arome.

1
Tohani Romania Mosia De La Tohani Sauvignon Blanc - 3%
TOHANI ROMANIA
Sticla - 0.75 L
2683 lei 2600 lei
2
Tohani Romania Mosia De La Tohani Feteasca Alba - 3%
TOHANI ROMANIA
Sticla - 0.75 L
2683 lei 2600 lei
3
tohani-mosia-rose - 3%
TOHANI ROMANIA
Sticla - 0.75 L
2683 lei 2600 lei
4
Tohani Romania Mosia De La Tohani Feteasca Neagra - 3%
TOHANI ROMANIA
Sticla - 0.75 L
2683 lei 2600 lei
5
Tohani Romania Mosia De La Tohani Pinot Noir - 3%
TOHANI ROMANIA
Sticla - 0.75 L
2683 lei 2600 lei
6
Mosia De La Tohani Special Reserve Sauvignon Blanc - 2%
TOHANI ROMANIA
Sticla - 0.75 L
2749 lei 2700 lei
7
Domeniile Tohani Mosia De La Tohani Special Reserve Rose - 2%
DOMENIILE TOHANI
Sticla - 0.75 L
2749 lei 2700 lei
8
Tohani Romania Mosia De La Tohani Special Reserve Feteasca Neagra - 2%
TOHANI ROMANIA
Sticla - 0.75 L
2749 lei 2700 lei
9
Tohani Romania Mosia De La Tohani Special Reserve Pinot Noir - 2%
TOHANI ROMANIA
Sticla - 0.75 L
2749 lei 2700 lei
10
TOHANI ROMANIA
Sticla - 0.75 L
2700 lei
11
12
TOHANI ROMANIA
Sticla - 0.75 L
3273 lei
13
TOHANI ROMANIA
Sticla - 0.75 L
3273 lei
14
TOHANI ROMANIA
Sticla - 0.75 L
3273 lei
16
TOHANI ROMANIA
Sticla - 0.75 L
3463 lei
17
TOHANI ROMANIA
Sticla - 0.75 L
3463 lei
18
TOHANI ROMANIA
Sticla - 0.75 L
3463 lei
20
TOHANI ROMANIA
Sticla - 0.75 L
3665 lei
21
TOHANI ROMANIA
Sticla - 0.75 L
3665 lei
22
Tohani Romania Cuvee Nicolae Alb - 10%
TOHANI ROMANIA
Sticla - 0.75 L
4320 lei 3900 lei
23
Tohani Romania Cuvee Nicolae Rosu - 10%
TOHANI ROMANIA
Sticla - 0.75 L
4320 lei 3900 lei
24
Tohani Romania Cuvee Dolette Rose - 10%
TOHANI ROMANIA
Sticla - 0.75 L
4320 lei 3900 lei
25
Cuvée Dolette Spumant - 15%
TOHANI ROMANIA
Sticla - 0.75 L
4582 lei 3900 lei
26
TOHANI ROMANIA
Sticla - 0.375 L
5236 lei
27
TOHANI ROMANIA
Sticla - 0.75 L
6545 lei
28
Tohani Romania Cuvee Dolette Rose - 10%
TOHANI ROMANIA
Sticla - 1.5 L
8509 lei 7700 lei
29
- 12%
TOHANI ROMANIA
Sticla - 0.75 L
8901 lei 7800 lei
30
TOHANI ROMANIA
Bag In Box 10 L
+ 10 lei taxa greutate
8900 lei
31
TOHANI ROMANIA
Bag In Box 10 L
+ 10 lei taxa greutate
9200 lei
32
TOHANI ROMANIA
Bag In Box 10 L
+ 10 lei taxa greutate
9200 lei
33
Tohani Romania Arum - 14%
TOHANI ROMANIA
Sticla - 0.375 L
11127 lei 9600 lei
34
- 9%
TOHANI ROMANIA
Sticla - 0.75 L
13745 lei 12495 lei