La nas este dulce, cu note de miere, vanilie, cereale (grain) si ceva malt, stejar, putine note picante…si poate si niste note de fructe proaspete, in special mere rosii. La gust, aromele de cereale sunt mai proeminente decat cele de malt, iar notele picante sunt dominante, cu o dulceata pe fundal, miere, vanilie si arome lemnoase de stejar. Finish-ul este scurt-mediu, sec, cu arome de stejar, dar da si impresia de o influenta usoara de fum. Se simte si o note verde, proaspata, dar si o aroma usor amaruie la final. In comparatie cu Chivas Regal 18, acesta din urma este mult mai echilibrat, mai fin, mai greu, mai bogat…clar cu mult peste cel de 12 ani (intr-adevar la un pret mult mai mare)…Pentru cei care vor sa incerce si ceva mai bun, sau poate aveau dubii daca merita diferenta de pret, eu clar il recomand pe cel de 18 ani. Revenind la acest Chivas 12…destul de bun la banii acestia si as zice ca merita incercat.