Categorii Produse
Brand / Producător
Tip
Pret
Țară de origine
Regiune
Culoare
Volum
Alcool

Blog King

Vinuri Spumante

Pentru toți cei care apreciază rafinamentul vinurilor spumante, king.ro a făcut o selecție a celor mai apreciate spumante din țări precum Franța, România, Italia, Portugalia etc. Prin selecția făcută încercăm să arătăm faptul că, din punct de vedere al calității și al aromelor, nu există nici o diferență majoră între acestea și șampanie, care este o denumire rezervată, din punct de vedere legal, doar vinurilor spumante din regiunea franceză Champagne.

Pe king.ro există toate tipurile de spuamante: brut, brut natural, demisec, dry, dulce, extrasec, extra dry, demisec etc. Clasificarea acestora este facută după conținutul de zaharuri. Fiecare tip în parte vine cu o serie de arome (caprifoi, migdale, lime, agrișă, bergamotă, cuișoare etc), care se regăsesc deopotrivă atât în spumantele galbene, cât și în cele albe, roze sau roșii.

Spumantele sunt cele care deschid cele mai importante evenimente din viața noastră și, de asemenea, marchează cele mai importante momente din cadrul acestora, ca atare trebuie ales cel mai bun spumant de fiecare dată. King.ro vă propune cele mai apreciate spumante de pe piață. Toate sortimentele sunt însoțite de toate detaliile necesare pentru a vă ajuta să faceți alegerea potrivită.

Diversitatea aromele spumantelor din oferta noastră vor face orice degustător să se îndrăgostească de ele. Spumantele au un perlaj persistent, cu o structură fină și delicată, astfel încât încântă nu doar papilele gustative ci și din punct de vedere olfactiv și vizual.

10600 lei
Rifco Trading, Discount: 16, Prince Stirbey, Romania, 0.75 L, Sticla 0.75 L
Prince Stirbey
Momentan Indisponibil

10600 lei
Rifco Trading, Discount: 16, Prince Stirbey, Romania, 0.75 L, Sticla 0.75 L
Prince Stirbey
Momentan Indisponibil

10591 lei
Rifco Trading, Carastelec, Romania, 0.75 L, Sticla 0.75 L

Carastelec

in stoc
+

10100 lei
0.75, Romania, 0.75 L, Cotnari

Cotnari

in stoc
+

10100 lei
0.75, Romania, 0.75 L, Cotnari

Cotnari

in stoc
+

9999 lei
Lerida, Bortolin Angelo, Italia, Sticla 0.75 L

Bortolin Angelo

in stoc
+

9999 lei
Sticla 0.75 L, Italia, 0.75 L, Bottega Spa
Bottega Pink Gold Prosecco DOC Rosé este un vin spumant Brut cu un iz de roz, obtinut dintr-un amestec meticulos de struguri Glera si Pinot Noir, cultivati...
Momentan Indisponibil

11000 lei 9900 lei
Sticla 0.75 L, Spania, 0.75 L, Adernats

Adernats

Momentan Indisponibil

11000 lei 9900 lei
Sticla 0.75 L, Spania, 0.75 L, Juve & Camps

Juve & Camps

Momentan Indisponibil

10591 lei 9500 lei
King, Discount: 20, MEDALIE 2018 | ARGINT - {produs} 2016, Mundus Vini (Germania), MEDALIE 2019 | BRONZ - {produs} 2017, Decanter World Wine Awards (Marea Britanie), MEDALIE 2018 | BRONZ - {produs} 2016, Decanter Asia Wine Awards, MEDALIE 2018 | ARGINT - {produs} 2016, Concours Mondial de Bruxelles (Belgia), MEDALIE 2019 | ARGINT - {produs} 2017, International Wine Spirits Competition (Marea Britanie), Purcari, Moldova, 0.75 L, Sticla 0.75 L

Purcari

in stoc
+

9200 lei
Sticla 0.75 L, Italia, Antinori

Antinori

Momentan Indisponibil

9157 lei
Sticla 0.75 L, Moldova, 0.75 L, Cricova

Cricova

in stoc
+

9157 lei
Sticla 0.75 L, Moldova, 0.75 L, Cricova

Cricova

in stoc
+

13973 lei 9000 lei
Argentina, 0.75 L, Sticla 0.75 L, Chandon, 55

Chandon

in stoc
+

9520 lei 8999 lei
King, Carastelec, Romania, 0.75 L, Sticla 0.75 L

Carastelec

in stoc
+

9282 lei 8999 lei
King, Discount: 20, MEDALIE 2018 | BRONZ - {produs} 2016, International Wine Spirits Competition (Marea Britanie), MEDALIE 2018 | ARGINT - {produs} 2016, Mundus Vini (Germania), MEDALIE 2019 | BRONZ - {produs} 2017, Decanter World Wine Awards (Marea Britanie), MEDALIE 2020 | AUR - {produs} 2017, International Wine Contest (România), MEDALIE 2019 | BRONZ - {produs} 2017, Decanter Asia Wine Awards, Purcari, Moldova, 0.75 L, Sticla 0.75 L

Purcari

Momentan Indisponibil

8925 lei
King, Discount: 20, Petro Vaselo, Romania, 0.75 L, Sticla 0.75 L

Petro Vaselo

in stoc
+

8925 lei
Rifco Trading, Carastelec, Romania, 0.75 L, Sticla 0.75 L

Carastelec

Momentan Indisponibil

11781 lei 8900 lei
King, Luc Belaire, Franta, 0.75 L, Sticla 0.75 L
Luc Belaire
Momentan Indisponibil

10889 lei 8900 lei
King, Martini, Italia, 1.5 L, Sticla 1.5 L

Martini

in stoc
+

8900 lei
Sticla 0.75 L, Franta, 0.75 L, Jean Louis Denois

Jean Louis Denois

in stoc
+

9282 lei 8899 lei
Sticla 0.75 L, Moldova, Purcari

Purcari

in stoc
+

8899 lei
King, Luc Belaire, Franta, 0.75 L, Sticla 0.75 L

Luc Belaire

Momentan Indisponibil

8700 lei
Sticla 0.2 L, Italia, 0.2 L, Mionetto

Mionetto

in stoc
+

8499 lei
King, Val D'oca, Italia, 0.75 L, Sticla 0.75 L
Val D'oca
Momentan Indisponibil

8400 lei
King, Discount: 20, MEDALIE 2019 | BRONZ - {produs} 2017, Decanter World Wine Awards (Marea Britanie), MEDALIE 2018 | AUR - {produs} 2016, Mondial du Rose (Franța), MEDALIE 2018 | BRONZ - {produs} 2016, Decanter World Wine Awards (Marea Britanie), MEDALIE 2018 | ARGINT - {produs} 2016, Decanter Asia Wine Awards, MEDALIE 2019 | ARGINT - {produs} 2017, Mondial du Rose (Franța), MEDALIE 2018 | BRONZ - {produs} 2016, International Wine Spirits Competition (Marea Britanie), Purcari, Moldova, 0.75 L, Sticla 0.75 L, 55

Purcari

in stoc
+

8400 lei
King, Discount: 20, MEDALIE 2018 | BRONZ - {produs} 2016, International Wine Spirits Competition (Marea Britanie), MEDALIE 2018 | ARGINT - {produs} 2016, Mundus Vini (Germania), MEDALIE 2019 | BRONZ - {produs} 2017, Decanter World Wine Awards (Marea Britanie), MEDALIE 2020 | AUR - {produs} 2017, International Wine Contest (România), MEDALIE 2019 | BRONZ - {produs} 2017, Decanter Asia Wine Awards, Purcari, Moldova, 0.75 L, Sticla 0.75 L, 55

Purcari

in stoc
+

8400 lei
King, Valdo, Italia, 0.75 L, Sticla 0.75 L

Valdo

Momentan Indisponibil

8800 lei 8099 lei
Sticla 0.75 L, Romania, Avincis

Avincis

in stoc
+

8330 lei 7780 lei
King, Discount: 27, Liliac, Romania, 0.75 L, Sticla 0.75 L

Liliac

in stoc
+

8330 lei 7780 lei
King, Discount: 27, Liliac, Romania, 0.75 L, Sticla 0.75 L

Liliac

in stoc
+

7499 lei
King, Villa Sandi, Italia, 0.75 L, Sticla 0.75 L
Villa Sandi
in stoc
+

7499 lei
Sticla 0.75 L, Italia, 0.75 L, Fantinel

Fantinel

in stoc
+

7499 lei
Sticla 0.75 L, Italia, 0.75 L, Fantinel

Fantinel

in stoc
+

7499 lei
Sticla 0.75 L, Italia, 0.75 L, Val D'oca

Val D'oca

in stoc
+

7399 lei
Lerida, Bortolin Angelo, Italia, 0.75 L, Sticla 0.75 L

Bortolin Angelo

in stoc
+

7399 lei
Lerida, Bortolin Angelo, Italia, Sticla 0.75 L

Bortolin Angelo

in stoc
+

7854 lei 7299 lei
Sticla 0.75 L, Italia, 0.75 L, Mionetto

Mionetto

in stoc
+

7200 lei
King, Valdo, Italia, 0.75 L, Sticla 0.75 L

Valdo

Momentan Indisponibil

7200 lei
King, Valdo, Italia, 0.75 L, Sticla 0.75 L

Valdo

Momentan Indisponibil
Pagina
2
/ 6

Recenziile clientilor